NATO mareste prezenta sa in Romania

Ce a obtinut Putin prin razboiul sau in Ucraina? Pai in primul rand a reusit sa convinga comunitatea mondiala sa nu mai dea doi bani pe ce zice el. Adica ne amintim cum spunea ca nu va ataca Ucraina si ca isteria americanilor ii face sa rada? Uite ca de dwata asta desi nu ne vine sa radem, nu o sa-l mai credem niciodata. Probabil ca si cei din NATO au luat obiceiul asta si acum jura ca nu trkit armament in Ucraina, doar defensiv, dar se pare ca ucrainienii au destul armament modern ca sa le tina piept rusilor.

NATO mareste prezenta sa in Romania

Avem sus in poza numarul de soldati din Romania, iar jos cum sta treaba in centrul Europei, vedem clar ca Polonia este cea mai aparata, dar acum cand pe toata granita estica avem peste 45000 de soldati NATO, suntem cat de cat aparati in caz de necesitate. Azi am avut trei intalniri la nivel inalt in Europa, la cea NATO nu prea s-a mediatizat nimic, desi suntem siguri ca s-au luat decizii importante. Pe de alta parte ne apropiem de o ciocnire a vestului cu Rusia, azi trebuie sa dam ruble pe gaz, maine dependenta de gazul rusesc va fi zero, deci cat mai e pana vom vedea trupele NATO trecand granita Ucrainei? Zile, zicem noi.

Ce a castigat Rusia prin invadarea Ucrainei? Nimic, doar a reusit sa ne aduca pe toti cu picioarele pe pamant. DA, vom suferi putin la buzunar, vor creste preturile si s-ar putea sa ne fie ceva mai frig la iarna, dar in a doua iarna, ne va fi bine. Va castiga Puitin razboiul in Ucraina? NU, cu siguranta nu are cum. De ce? Pentru ca atunci ne vom face cu totii de ras, nu putem face nimic sa ne aparam de viitoarele sale atacuri, iar asta nu-si doreste niciun lider vestic. Asa ca asteapta pe spinarea ucrainienilor sa slabeasca Moscova pana cand cu o singura lovitura va cadea. Pericolul? Putin sa se razbine si sa ne stearga pe toti de pe fata Pamantului. Pe el deasemenea, dar mai conteaza pentru un sobolan [ molia i se spunea in KGB ].

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *