Ordonanta Militare numarul 10

O noua ordonanta militara a fost data de guvern, numarul 10 – de data asta cu ceva relaxari, mai ales pentru pensionari, sau mai exact pentru batranii de peste 65 de ani. Adica li s-a extins programul de iesit din casa: intre 7:00 si 11:00 dimineata si seara intre 19-22. Adica de acum batranii au voie afara 8 ore pe zi, zici ca-i program de munca nu de relaxare. Eu zic ca e bine, acum chiar au timp sa mearga pe unde aveau chef. Inchisi in casa intre 11 si 19, adica alte 8 ore, restul somn. Tot in Ordonanta 10 se mentin suspendate zborurile spre si din Spania, Italia, Franta si Germania pana pe 14 mai.

Ordonanta Militare numarul 10

Avand in vedere ca scolile nu se vor deschide pana in iulie, am eu impresia ca si daca se vor lua masuri de relaxare, pana in vara tot in carantina o sa fim. Drept dovada nu vom putea merge cu avionul nici in Austria, Elvetia, Marea Britanie, Olanda sau Belgia. Tot pana pe 14 mai. Nu s-a zis nimic de traficul cu trenul sau auto, dar am impresia ca nici asa nu se va putea, pana la urma sunt avioane cu capacitatea cat a unui autobuz mai mare, deci scopul este sa nu fie mai multe persoana intr-un loc [ exemplu in clasa 30 de elevi! ].

Nici Posta Romana nu reintra in program normal, asa ca mai asteptam sa aflam daca se prelungeste sau nu starea de urgenta. Eu zic ca da, sau daca NU, se vor pastra o garamda de prevederi asemanatoare, inclusiv amenzile astea uriase. Reamintim ca de la inceput si pana acum s-au dat amenzi in valoare de aproximativ 80 de milioane de euro!

News Reporter